Ceaiul alb și beneficii curative

ceaiul albLa fel ca celelalte tipuri de ceai, ceaiul alb a fost folosit de-a lungul timpului ca medicament. Având câteva basme la origine, toate descriu ceaiul alb ca având la bază o plantă vindecătoare, purificatoare, aducătoare de fericire. Dar ce este ceaiul alb şi la ce se foloseşte?

Ceaiul alb este uşor fermentat, existând doar câteva tipuri de astfel de ceai. Acesta este obţinut din muguri albi şi din frunze atent selecţionate, care au o culoare mai deschisă decât cea a altor frunze folosite pentru ceai, unele fiind albe, păroase, iar altele par a fi acoperite cu cenuşă. În procesul de producţie, mugurii şi frunzele sunt lăsaţi să se usuce la lumina naturală a soarelui, fiind mai puţin procesaţi, având ca rezultat un conţinut mai mare de nutrienţi decât cel al ceaiului negru sau verde. Aceştia nu sunt lăsaţi să se oxideze, menţinându-se mai aproape de starea lor naturală şi având o concentraţie mai mare de antioxidanţi.

Ceaiurile albe nu au o aromă puternică, dominantă, ca cea a altor tipuri de ceai. Ele au o aromă subtilă, care persistă, parfumul lor fiind mult mai slab. Unii scriitori orientali aseamănă aroma ceaiului alb cu aerul de toamnă, inspirat adânc în piept, în care se regăseşte încă mirosul verii sau cu momentul în care un muzician care cântă la un instrument se opreşte brusc, dar muzica pluteşte încă în aer. Infuzia de ceai alb nu are o nuanţă distinctă, dar poate să aibă o tentă de galben, verde sau roşu. Când este băut, ceaiul pare să nu aibă nici un gust, însă acesta capătă un gust delicat, dulce-amar şi hrănitor, dar subtil, pe măsură ce continuă să fie consumat. Din cauza faptului că ceaiul alb are un gust şi o aromă foarte slabe, nu a ajuns să fie atât de popular ca celelalte ceaiuri.

Datorită modului de preparare, ceaiul alb conţine foarte mulţi antioxidanţi, chiar de trei ori mai mulţi decât conţine ceaiul verde, fiind cunoscut şi sub denumirea de „elixirul tinereţii”. Astfel, acesta ajută corpul să se apere de efectele negative ale radicalilor liberi, fiind benefic pentru piele, încetinind procesul de îmbătrânire al acesteia. De asemenea, substanţele existente în ceaiul alb previn cancerul, împiedicând apariţia şi dezvoltarea celulelor acestuia, mai ales cele cauzatoare de cancer de colon, prostată sau stomac. Ceaiul alb este benefic pentru inimă, deoarece reduce colesterolul şi riscul de blocare şi îngroşare a arterelor, scade tensiunea arterială, prevenind apariţia infarcturilor, îmbunătăţind astfel întregul sistem circulator.

Printre beneficiile aduse de ceaiul alb se mai enumeră şi suprimarea apetitului. După consumarea unei ceşti de ceai nu se mai simte nevoia consumării unor dulciuri sau a unor mâncăruri nesănătoase, ajutând astfel la slăbit. De asemenea, băutul regulat de ceai alb întăreşte sistemul osos, fiind un bun tonic pentru cei care suferă de osteoporoză sau artrită. Având foarte multe proprietăţi antibacteriene şi antivirale, ceaiul alb este foarte bun şi pentru vindecarea răcelii sau gripei. Un alt beneficiu ar fi faptul că acesta conţine fluor, care menţine sănătatea şi rezistenţa dinţilor şi a gingiilor, dar şi faptul că poate controla simptomele de diabet, reducând nivelul de zahăr din sânge.

Toate ceaiurile se găsesc în combinaţie cu ceaiul alb. Aroma subtilă şi plăcută a acestuia este combinată cu parfumul florilor de ceai, având ca efect o plăcere deosebită în savurarea lor.

Trimite articolul și prietenilor tăi:Share on Facebook0Share on Google+0

2 comentarii la “Ceaiul alb și beneficii curative

  1. Pingback: A fi sau a nu fi stresat

  2. Pingback: Ceaiuri benefice pentru piele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *