Ceaiul de păpădie – beneficii

ceai de papadieDe cele mai multe ori păpădia este privită ca o buruiană plictisitoare și enervantă, care crește peste tot: în grădini, pe peluzele noastre, pe pajiști. Ba chiar, uneori ea răsare și din trotuarele crăpate sau din pavaj. Păpădia este invazivă și omniprezentă. Din fericire pentru noi, ea reprezintă și un bun aliment și medicament, iar prin faptul că ea poate fi găsită oriunde, oricine poate beneficia de avantajele pe care ea le oferă.

Păpădia este o sursă foarte bogată de beta-caroten, pe care noi îl transformăm în vitamina A. De asemenea, această plantă este bogată și în vitamina C, complexul de vitamina B, vitamina D, fibre, potasiu, fier, calciu, magneziu, zinc și fosfor. În plus, păpădia conține și proteine, mai multe chiar decât spanacul. Mai mult decât atât, ea a fost folosită timp de mii de ani pentru tratarea anemiei, a scorbutului (boală datorată lipsei de vitamina C în alimentație, care se manifestă prin slăbirea forței musculare, sângerarea gingiilor, căderea dinților, apariția unor plăgi deschise), a problemelor de piele, a tulburărilor sângelui și a depresiei.

Ceaiul de păpădie este un bun ajutor digestiv. Păpădia funcționează ca un laxativ ușor, care promovează digestia, stimulează apetitul și echilibrează bacteriile naturale și benefice din intestine.

Apoi, ceaiul de păpădie este benefic și pentru rinichi. Păpădia are proprietăți diuretice care ajută rinichii să se curețe de deșeuri, sare și apă în exces. De asemenea, păpădia inhibă creșterea bacteriilor în sistemul urinar.

De asemenea, ceaiul de păpădie este util și pentru ficat, fiind demonstrat faptul că păpădia poate îmbunătăți funcțiile ficatului prin eliminarea toxinelor și prin restabilirea hidratării, printr-un echilibru de electroliți.

Mai mult decât atât, ceaiul de păpădie este și un inamic al cancerului. Odată consumat, ceaiul de păpădie încetinește creșterea celulelor canceroase și previne înmulțirea și împrăștierea acestora în organism. În special frunzele păpădiei sunt bogate în antioxidanți și fitonutrienți care combat cancerul. În plus, acești antioxidanți încetinesc procesul de îmbătrânire.

Apoi, unele studii recente ne arată că, odată consumat, ceaiul de păpădie reglează nivelul de zahăr din sânge și insulina. De asemenea, conform acelorași studii, s-a demonstrat că ceaiul de păpădie încetinește și controlează și nivelul de colesterol.

Nu în ultimul rând, este important de știut faptul că ceaiul de păpădie este benefic și prin faptul că ajută la întărirea sistemului imunitar, luptând împotriva microbilor și a ciupercilor.

Așadar, după cum se poate observa, ceaiul de păpădie poate oferi o multitudine de beneficii consumatorului său. Tu obișnuiești să consumi ceai de păpădie?

Trimite articolul și prietenilor tăi:Share on Facebook0Share on Google+0

Un comentariu “Ceaiul de păpădie – beneficii

  1. Pingback: Ceai de păpădie pentru slăbit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *