Cum să îi surprinzi pe cei mici de sărbători

Sosește iarna în curând, trăgând după ea sărbătorile speciale de iarnă! Această perioadă a anului este foarte așteptată de copii. E perioada jocurilor cu zăpada, e de asemenea perioada cadourilor și magiei. Copii sunt creduli, și îi putem vrăji cu ușurință pentru a le crea sărbători din ce în ce mai frumoase. Cu ajutorul poveștilor putem să creăm o lume doar a lor în care ei să fie protagoniștii. Cum ar fi să transpui aceste povești în realitate, lăsându-i fără suflu pe cei mici. În rândurile care urmează eu am să te învăț cum să îi surprinzi pe cei mici cu cele mai trăsnite idei.

Decorul este cât de poate de important. Împodobește casa cu articole de Crăciun. Decorează fiecare perete cu ghirlande, tablouri de iarnă pline de expresivitate. Camera în care va sta bradul de Crăciun trebuie să capete o atmosferă de vis. Poți reda această atmosferă cu lumânări și luminițe difuze. De asemenea în aer trebuie să se simtă un miros de scorțișoară, tipică acestor Sărbători. După o zi lungă de joacă în zăpadă, copilul tău va fi transferat din lumea reală în lumea de basm pe care ai creat-o.

Prăjiturile au trecere mare în rândul copiilor. Eu te sfătuiesc ca în timpul tău liberi să prepari chiar tu prăjiturile preferate ale familiei tale. Te asigur că vor fi mai gustoase decât cele făcute în laborator. Dacă ai răbdare creează, din turtă dulce o căsuță cu un om de zăpadă lângă ea, și presară zahăr pudra peste această căsuță. Până și adulții se vor mira de abilitățile tale.

Cum ar fi să îl aduci pe Moș Crăciun acasă. Copilașului tău nu îi va veni să creadă. Va avea cel mai îndrăgit personaj al copilăriei în propria sa camera. Angajează un bărbat potrivit pentru a juca rolul lui Moș Crăciun. Acesta trebuie să își intre în rol și bineînțeles, să răspundă imaginației copiilor, tot cu imaginație. Dăruiește-i copilului tău și lui Moș Crăciun o oră de intimitate pentru a-și povesti cele mai frumoase și ascunse taine. Acest moment nu va fi uitat atât de ușor.

Cadourile sunt o parte importantă a Crăciunului. De multe ori copilul își dorește cele mai ciudate și anoste cadouri de Crăciun. Nouă ni se par banale și inutile în timp ce, pentru micuți reprezintă totul. Ce ar fi ca în acest an să îi dăruiești exact ce își dorește. Cu toate că tu vrei să îi dăruiești ceva util, ca de exemplu haine, sau cărți, un copil nu va aprecia aceste cadouri la adevărata lor valoare deoarece nu își dau seama de importanța acestora. Este vârsta la care jucăriile au mare trecere. Atunci când va crește și se va maturiza, va aprecia gestul mai mult și nu cadoul în sine, trebuie doar să ai multă răbdare.

Trebuie să prețuim această perioadă importantă, a copiilor noștri și să le dăruim, cât putem, cele mai frumoase momente. Copilul tău crescând în dragoste și căldură, va dărui la rândul său tot ce e mai bun copilului său. Sper ca alura sărbătorilor să se reverse asupra familiei tale și să aveți parte de Crăciun fericit!

Trimite articolul și prietenilor tăi:Share on Facebook0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *