Idei cadouri pentru majorat

În sfârșit a sosit! Petrecerea de majorat pe care o așteptai. Însă parcă ai un mic blocaj când vine vorba de cadoul pe care trebuie să îl faci? Un plic cu o sumă de bani, sau o sticlă de vin într-o plasă sună puțin banal. Sunt sigură că tu îți dorești să dăruiești cel mai frumos cadou pentru acest eveniment, iar eu încerc să îți vin în ajutor dându-ți câteva idei de cadouri pentru majorat.

Dacă este vorba de majoratul unei fete, atunci ai mai multe opțiuni. Un set de cercei și lănțișor de argint, alcătuiește un cadou inedit și finuț din partea ta. De asemenea, un parfum special, pe care știi că îl va folosi cu proxima ocazie, este o alegere excepțională. Dacă sunteți un grup mai mare care mergeți la petrecerea de majorat al fetei puteți ajunge la o înțelegere privind suma de bani și să cumpărați un ursuleț uriaș de pluș. Oricărei fete îi plac plușurile. Următoarea idee se potrivește aproape tuturor fetelor care fac trecerea spre a devenii femei. Achiziționează o trusă de farduri pe care o vei ambala frumos într-o hârtie de cadouri simplă și cumpără o eșarfă frumoasă pe care să o legi ca pe o fundiță pe fardurile împachetate.

Trecem acum la partea puțin mai complicată. Ce să dăruiești unui băiat la majorat? Destul de dificil dar nu imposibil.  Un ac de cravată din aur sau argint, asortat bineînțeles cu o cravată deosebită sună foarte bine, nu e așa? Poți de asemenea să optezi pentru un ceas de mână elegant. Cu astfel de cadouri vei reuși cu siguranță să îndeplinești cerințele societății de azi. Arată ca tu cunoști persoana și dorințele sale. De exemplu, dacă băiatului îi place sportul optează pentru un trening frumos de firmă, sau un echipament complet pentru sala de sport. Un alt exemplu îl poți avea în domeniul tehnologiei. Orice băiat este atașat de tehnologie. Alege să dăruiești diferite componente ale calculatorului pe care ști că urmează să le schimbe. Nu este un cadou estetic, însă este unul dorit și cu siguranță de efect.

Trebuie să fii conștient că nu prețul unui cadou contează. Ceea ce contează, este să fie dăruit din inimă. De aceea, cea din urmă ideea a mea este arta japoneză a origamiului. Acesta este arta plierii hârtiei pentru crearea diferitelor forme de pasăre pisici, căței sau altele. Pentru crearea acestora este nevoie de foarte multa răbdare, timp și precizie. Dacă vreodată vei primi un asemenea cadou, să fii conștient că cel care ți l-a dăruit, ține foarte mult la tine.

Acestea fiind spuse, sper că am reușit să îți creez puțină inspirație în alegerea cadoului potrivit pentru sărbătorit sau sărbătorită. Trebuie să ți minte că nu cadoul contează la o petrecere, ci prezența ta acolo. Așa că ce mai aștepți? Pregătește-te, nu te lăsa așteptat!

Trimite articolul și prietenilor tăi:Share on Facebook0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *