Sfaturi casă interior

Câteva accente realizate cu ajutorul unor obiecte deosebite prin forme și finisaje nu strică. Aveți aici cinci metode la care puteți să apelați pentru aduce un farmec aparte decorului unei încăperi. Fie ca sunt din sticla, cristal sau fier acestea vor da o nota eleganta interioarelor.

  • Suprafețele metalizate– vor capta atenția cu sclipirile de lumină.
  • Blănuri și piei– fie că este vorba despre o bucată de blană ce îmbracă un fotoliu sau un covor dintr-o piele frumos tăbăcită, camera va capata o cu totul altă atmosferă.
  • Oglinzi– asemeni suprafețelor metalizate, oglinzile fie că sunt folosite doar de decor sau chiar aveți nevoie de ele vor reflecta lumina și restul obiectelor astfel ca spațiul va parea dintr-o dată mai mare, mai luminos. Farmecul oglinzilor convexe are o strânsă legătură nu doar cu capacitatea lor de a transforma spațiile în care au fost amplasate ci și cu versatilitatea ce le caracterizează. Acestea reușesc să aducă un plus de eleganță în încăpere dar în același timp preiau și reflectă câte ceva din ambianța respectivului spațiu.
  • Candelabrele– deșii vi se pot părea nepotrivite într-o locuință nepretențioasă, aceste obiecte sunt exact stropul de extravaganță pe care îl puteți adăuga.
  • Sticlă– obiectele decorative din sticlă conferă o eleganță aparte. Datorită transparenței prezența lor este subtilă, marcată doar de culoare și sclipirile de lumină.

 

Gustul pentru aventură şi călătorii este una dintre acele trăsături care adesea îşi pun amprenta pe întreaga viaţă a unei persoane. Dacă vă număraţi printre cei atinşi de această pasiune, cu siguranţă veţi aprecia un salon călător, metaforă pusă în operă a spiritului de aventură. Vă impresionează atmosfera încărcată de simboluri de voiaj. Şi dacă aceste lucruri vă fac plăcere, de ce să nu le aveţi şi acasă? Vă puteţi transforma uşor salonul într-un spațiu-călător, cu doar câteva accesorii pe care le-am ales pentru dumneavaostră.

  • Un glob pământesc – simbol al tuturor destinaţiilor posibile şi premisă a visării. Ideal pentru alegerea următoarei destinaţii, globul pământesc este şi un obiect decorativ foarte şic. Îl puteţi aşeza pe birou sau pe o măsuţă de salon şi singur va impregna atmosfera încăperii cu un subtil spririt de călătorie. Puteţi opta pentru un obiect nou, o replică de bun gust a unui astfel de obiect de epocă, sau puteţi chiar încerca o vizită la magazinele de antichităţi în acest scop.
  • Hărţile – punct de plecare. Nimic nu evocă mai puternic călătoriile decât hărţile. Poate cea mai bună alegere ar fi tradiţionalul mapamond, pe care puteţi chiar să însemnaţi ţările pe care le-aţi vizitat. Mapamondul îl puteţi înrăma în mod adecvat, în funcţie de model, şi îl puteţi instala în salon sau în hol, pe un perete degajat, cu vedere deschisă.
  • Valizele – mobilier multifuncţional. Când te gândeşti la călătorii, te gândeşti imediat la valize. În amenajările de interior, valizele au fost adoptate ca soluţii isteţe de depozitare, care aduc întotdeauna o ambianţă „pe picior de plecare”. Valizele pot fi utilizate cu succes ca măsuţe de cafea sau ca mobilier accesoriu în dormitor. Paleta de opţiuni este şi aici foarte largă: de la valizele vechi, din piele roasă, până la designul industrial, care pune în valoare metalul, puteţi alege modelele care se potrivesc perfect în atmosfera casei dumneavostră.

Foliile autocolante pot schimba în câteva fracțiuni de secundă aspectul unei camere: aplicabile nu doar pe pereți, ci și pe mobilier, ornamente, accesorii. Acestea au avantajul că “nu lasă mizerie la locul de muncă”, tocmai pentru că sunt ușor de utilizat.

Aplicarea propriu-zisă a tapetului implică doar o bună organizare prealabilă și o muncă de câteva ore până la maxim o zi. Pentru un rezultat bun trebuie avut grijă ca foaia să se întindă perfect, fără să prindă aer dedesubt și fără să se șifoneze. Ferestrele și oglinzile pot deveni un element de design surprinzător în locuințe, birouri sau restaurante, cu folia autocolantă potrivită. Indiferent dacă doriți să evitați privirile indiscrete sau să aveți elemente personalizate pe sticlă, modelele de folie autocolantă vă ajută să realizați efecte deosebite.

Puteți decora ferestrele, oglinzile, vitrinele sau cabinele de duș pentru ca timpul petrecut acasă sau la birou să fie unul reconfortant. Pentru un decor personalizat, foliile imitație de vitralii pot să creeze un design minunat și intim într-un timp scurt și cu un efort minim.

 

Dacă doriți să schimbați ceva la o pardoseală cu aspect banal poate vă inspirați de la modelele urmatoare. În cazul unei pardoseli din plăci ceramice de culoare alb s-a găsit o soluție inventivă prin decorarea acesteia cu un model aleator de triunghiuri. Acestea au fost pictate direct pe suprafața ceramică cu vopsea specială, rezistentă la uzură. Cromatica aleasă este în ton cu piesele de mobilier și tapițeriile. De asemenea, puteți să folosiți benzi speciale de retuș și cu ajutorul lor să creați modele geometrice sau jocuri de benzi de diferite grosimi. Cei mai experimentați în ale desenului pot sa încerce modele mai complicate, prin folosirea diferitor șabloane care pot fi create sau cumparate din magazinele de profil. Daca aveți o dușumea care nu mai poate fi salvată și lemnul readus la o nuanță naturală, cel mai bine este să aplicați un strat-două de vopsea. Interesant ar fi să renuntați la monotonie și să creați un model geometric sau să fiți îndrăzneți în privința culorilor folosite.

 

Din ce în ce mai mult se pune accentul pe spațiile de locuit care sunt subdimensionate față de nevoile noastre curente. Iata câteva lucruri care știm sigur că funcționează și care vă vor ajuta să exploatați la maxim fiecare centimetru.

  • Lumina și iluminatul. Spațiile mici dacă mai sunt și intunecoase, atunci cu siguranță că nu va fi plăcut să le locuiți. Folosiți-vă la maxim de lumina naturală de care dispuneți prin alegerea unor obiecte de mobilier joase și poziționați-le astfel încât sa nu se intersecteze cu traseul acesteia. Prin inserarea unor suprafețe care să reflecte lumina, precum oglinzile veți înzeci cantitatea de lumină pe care o veți percepe. În privința luminii artificiale, asigurați-vă că aveți suficientă lumină generală, ambientală și chiar surse de lumină punctuale pentru a vă ajuta în diferite zone și activități.
  • Organizare și depozitare. Nu trebuie să mai spunem că într-un spațiu mic, depozitările și mai ales organizarea diferitelor obiecte este esențială. Mobilierul prevăzut cu spații suplimentare pentru depozitare precum și depozitările încastrate în pereți sunt o modalitate bună prin care puteți să aveți camere aerisite și spațioase. Organizarea unei case ține de beneficiar să învețe să se descurce cu mai puțin sau să investească în obiecte mulți-funcționale.

 

Trebuie să aveți un ochi antrenat și un simț estetic care să vă ajute să alegeți din diversitatea de forme, mărimi și culori astfel încât rezultatul final să fie unul deosebit.

Trimite articolul și prietenilor tăi:Share on Facebook0Share on Google+0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *